Ovulatia si calculul ovulatiei

  • Femeia a fost creata pentru a procrea. NUMAI ea poate purta o sarcina. Din acest motiv a fost inzestrata cu tot ce este nevoie pentru aceasta. Ea produce lunar samburele vietii, OVULUL, celula care prin unirea cu alt sambure masculin, SPERMATOZOIDUL, produce OUL, prima forma a viitoarei vieti.
  • OVULUL este produsul ovarelor, fiind eliberat in fiecare luna, alternativ, cand de un ovar, cand de celalalt, sub influenta unor factori complecsi hormonali si nervosi. Ovulul creste, se dezvolta, se maturizeaza, in interiorul unor "piscine" speciale, din interiorul ovarelor, care se cheama chiste foliculare.
  • Dimensiunea maxima, fiziologica, a acestor chiste ajunge pana la 2-2,5 cm. De aceea nu trebuie sa va speriati cand auziti, la o examinare echografica, de prezenta unor chiste in ovare. Ele pot fi normale, fiziologice. Ginecologul este acela care poate discerne intre normal si patologic!
  • In momentul optim, adica la jumatatea ciclului lunar, acest chist se sparge si elibereaza ovulul - are loc OVULATIA! El nu se pierde prin abdomen deoarece un "aspirator" special, sensibil, TROMPA uterina, il capteza imediat si-l indruma mai departe catre UTER. Producand ovulul, lunar, femeia se pregateste, tot lunar si pentru "cazarea" viitorului copil intr-un "hotel", dotat cu tot ce-i trebuie acestuia, numit UTER.
  • Daca sarcina nu apare, uterul isi arunca "covorul rosu" de oaspeti, suparat fiind ca "oaspetele" nu a venit. Este MENSTRUATIA, care apare tot lunar, adica la 28 zile.
  • Menstruatia inseamna de fapt indepartarea stratului superficial al mucoasei uterine (endometrului), pregatit pentru implantarea viitoarei sarcini, impreuna cu o cantitate mica de sange.
  • Ovulul eliberat de catre ovar este captat de trompa femeii ca un "aspirator" si de aici usor porneste prin trompa si ajunge in uter unde moare si de unde este eliminat. El traieste aproximativ 12-24 ore, din momentul cand este eliberat din ovar.
  • Spermatozoizii sunt produsi permanent de testiculul barbatului si sunt eliberati in momentul ejacularii, cand sunt depusi in vaginul femeii. Aici ei traiesc aproximativ 24-48 ore, dupa care se dezintegreaza si mor.
  • Numarul de spermatozoizi depusi in vagin in timpul contactului sexual ajunge la 80-120 milioane. De aici, prin miscarii proprii, datorita unei mici "codite", cu o viteza de 3mm/minut, patrund in uter, de unde trec mai departe in trompa. Din toti acestia, numai unul singur reuseste sa "castige inima" ovului care se afla in trompa si astfel sa se uneasca cu acesta pentru a forma OUL. Apare SARCINA! A avut loc FECUNDAREA!
  • Stiind aceste intamplari putem sa calculam singuri CARE ESTE PERIOADA FERTILA.


Contraceptie prin metoda "calendarului"

Socotind ziua a 14-a, ziua de nastere a ovulului, un spermatozoid poate sa-l fecundeze daca este depus in vagin cu 24-48 ore inainte (deci in zilele 12-13). Ovulul traieste 12-24 ore, deci el poate sa fie fecundat de un spermatozoid depus in vagin la o zi de la nasterea sa (ziua 15).
Deci zilele fertile sunt intre zilele a 12-a si a 15-a ale ciclului. Pentru mai multa siguranta acest interval poate fi marit, intre zilele 11-17, deci o saptamana!
Metoda calendarului se poate aplica atat in cazul unui ciclu regulat cat si in cazul unui ciclu neregulat.


Ciclu regulat (de exemplu 28 zile)
1) Se scade 18 din numarul de zile al ciclului (in cazul de fata 28) si aflam prima zi fertila. Deci 28 - 18 = 10.
2) Se scade 11 din numarul de zile al ciclului (in cazul de fata 28) si aflam ultima zi fertila. Deci 28 - 11 = 17.
Perioada fertila este deci intre zilele 10 si 17 ale ciclului.
1, 2, 3....8, 9,10, 11,...,16, 17, 18, 19,...,27, 28


Ciclu neregulat
1) Se inregistreaza durata ciclului menstrual timp de 6 luni consecutiv (de exemplu 26, 28, 30, 29, 26, 24). Se aleg maximul si minimul din aceste valori.
2) Se scade 18 din minimul inregistrat (in cazul de fata 24) si aflam prima zi fertila. Deci 24 - 18 = 6.
3) Se scade 11 din maximul inregistrat (in cazul de fata 30) si aflam ultima zi fertila. Deci 30 - 11 = 19.
Perioada fertila este deci intre zilele 6 si 19 ale ciclului.
1, 2, 3,...,6, 7,..., 18, 19, 20,...27, 28


Metoda calendarului este cea mai folosita metoda de abstinenta periodica.
Nu prezinta efecte secundare, insa are o rata mare de esec si nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Se recomanda in cazul ciclului regulat.


Afla mai multe despre Contraceptie (Planificarea familiala)

arhiva articole