Citeste articolele scrise de Dr. Dutu Costin - chirurgie generala

Va recomandam o serie de articole scrise de dr. Dutu Costin - Medic Primar Chirurgie Generala, Doctor in Stiinte Medicale - noul membru al echipei medicale din cadrul spitalului Gynecoland.

  • Apendicita si prima iubire

     E o mare concurenţă între aceste două “inflamări” ale corpului/sufletului pentru a fi întâia în viaţa unui om. Date statistice pentru stabilirea priorităţii uneia sau alteia nu există. Cert este că, anual, unul din 200 de români (cel mai frecvent în vulcanicul interval dintre 10 şi 30 de ani) lasă pe masa de operaţie un apendice inflamat.
     Consecinţă, de regulă, a obstrucţiei acestui “săculeţ” de câţiva centimetri lungime cu alimente  nedigerate (în special sâmburi), apendicita acută este urgenţa “de serviciu”. Ea te poate bate pe umăr respectuos, prin repetate dureri în regiunea abdomenului inferior drept (fosa iliacă dreaptă) sau te poate zgâlţâi inoportun, printr-o violentă durere epigastrică (deasupra ombilicului), care coboară în câteva ore în regiunea menţionată şi este însoţită de vărsături. Uneori, durerea poate iradia, călătorind până pe coapsă, în spate sau în umărul de aceeaşi parte, în funcţie de pozitia în abdomen a “inculpatului” sau de complicaţiile survenite. Aceste date de GPS ale durerii sunt importante pentru chirurg. La fel şi  febra sau frisonul, neobligatorii, dar semnalând o apendicită acută complicată, cu posibil abces intraabdominal sau  peritonită." (
citeste articolul sursa).

  • Intamplare cu pacient si doctor

     ​DOMNULE PACIENT,
     În momentul în care afli că ai o durere, un simptom sau chiar un diagnostic care te  scoate din viaţa ta obişnuită (uneori chiar din viaţă), te simţi mai mult sau mai puţin singur, fie şi înconjurat de prieteni sau rude care îţi arată compasiune. Îţi spui că nu este adevărat, că nu ţi s-a întâmplat ţie.
Eşti temător, trist şi furios, nu mai vezi pe nimeni şi nimic în jur, nu te mai gândeşti decât la boala ta, la un nume de medic şi un număr de telefon...
     „Alo, am numărul de la o verişoară pe care aţi operat-o de fiere, vreau şi eu o ecografie şi să ştiu când  mă puteţi opera şi pe mine?” .
     DOMNULE DOCTOR,
     Oricât de bun medic ai fi, când primeşti un astfel de telefon, ştiu că e  dificil să evaluezi în câteva secunde paturile disponibile din secţie, spaţiul în programul operator,  diagnosticul şi bolile asociate ce urmează a fi investigate în vederea viitoarei operaţii. Îţi  e cu atât mai greu să mulţumeşti prompt presupusul pacient când  îţi atârnă de mână un mic şcolar, este ora 8 fără 10 şi, printr-o nevinovată complicitate între Ministerul Sănătăţii  şi Ministerul Educaţiei, atât raportul de gardă, cât şi orele de curs în ciclul primar încep la ora 8,00." (
citeste articolul sursa)

  • Despre rusine si incontinenta 

     "Unul din cei mai mari aliaţi ai bolii, alături de ignoranţă şi înrudită cu ea, este ruşinea. Venită din străfundurile copilăriei („nu face asta, că e ruşine!”), la vârsta adultă impregnează comportamentul unora dintre noi într-atât încât ignorăm în mod voit semnele unor boli plasate în locuri „ruşinoase” şi ne plasăm în refuzul lui  „cum să mă duc la medic?... mi-e ruşine…”.
      Soluţie salvatoare poate pentru alungarea pe moment a gândului bolii, dar terifiantă în evoluţia ei în viitor. La urma urmei, ce părere aveţi de  ideea că „nu trebuie să-ţi fie ruşine decât de tine însuţi” (Nicolae Iorga)?
     „A amâna” poate face parte, din motive strict medi­cale, din vocabularul medicului, dar niciodată din cel al pacientului. Ne convinge încă o dată colegul meu urolog Ovidiu Bratu, vorbindu-ne despre incontinenţa urinară."
(citeste articolul sursa)

 

Articole preluate de pe site-ul www.opiniabuzau.ro.

arhiva articole