Home > Laborator > Anatomie patologica
Anatomie Patologica
Diagnosticul de certitudine al unei tumori mamare, ca de altfel al oricarei modificari de structura a unui organ sau tesut, se face prin examinarea la microscop a unui fragment din organul examinat, sau din tumora supusa examinarii, examen numit examen histopatologic (sau examen anatomopatologic).
Pentru aceasta este nevoie de un fragment din tumora, (sau organ) obtinut prin punctie biopsie sau din intreaga tumora ce a fost extirpata chirurgical (biopsie excizionala).
Acest fragment este sectionat in felii foarte subtiri de tesut, de ordinul micronilor, etalate pe o lama de sticla, colorate special si examinate la microscop, astfel incat prin analizarea aspectului celulelor ce alcatuiesc tesutul examinat se poate afirma cu certitudine diagnosticul: modificari benigne (necanceroase), sau maligne(cancer). De asemenea si aceste doua clasificari pot fi si mai mult impartite in diverse grade de modificare a structurii tisulare.
Intreg procesul de diagnosticare histopatologica presupune prezenta unei aparaturi speciale: microtom, criomicrotom, procesor de tesuturi, termostat,s.a.
Fara un examen histopatologic nu se poate pune un diagnostic de certitudine si nu se poate incepe tratamentul.
Pe langa examinarea histopatologica, din tesuturile prelucrate, se pot face examene imunohistochimice care precizeaza cu si mai mare acuratete diagnosticul bolilor respective.
Toate aceste teste sunt disponibile in cadrul Laboratorului de histopatologie al Centrului Integrat de Diagnostic si Tratament al Sanului.

